PURGATORIUL, ADEVĂR SAU “INVENȚIE” CATOLICĂ?

Catehismul Bisericii Catolice definește purgatoriul ca fiind o purificare prin care obținem sfințenia necesară intrării in fericirea  cerească a celor care mor în slava și prietenia  lui Dumnezeu, dar  imperfect purificați . E de notat faptul că această purificare e total diferită de pedeapsa celor condamnați la osândă veșnică.

Purificarea e necesară pentru că, așa cum ne învață Scriptura, nimic necurat sau impur nu va putea sta în fața lui Dumnezeu, în împărăția Sa. Chiar dacă noi murim iertați fiind de păcatele de moarte, toutuși, pot rămâne multe impurități în noi, specifice păcatelor veniale, poate rămâne pedeapsa vremelnică datorată păcatelor de moarte dezlegate la spovadă, dar care nu au fost ispășite pe deplin pe pământ.

Purgatoriul, o “invenție” catolică?

Fundamentaliștii care afirmă că purgatoriul e o invenție a Bisericii Catolice pentru a face bani, nu pot spune când a fost purgatoriul “inventat”. Cei mai mulți dintre ei îl acuză pe papa Grigore cel Mare, care a condus Biserica între 590-604. Dar știm, încă din secolul IV că Sf Monica, mama Sfântului  Augustin, i-a cerut acestuia să-i amintească sufletul în timpul sfintelor Liturghii. Deci nu ar fi avut niciun sens să ceară acest lucru, dacă ar fi crezut că sufletul ei nu ar beneficia de rugăciuni, cum ar fi fost în cazul în care sufletul ei ar fi ajuns în Cer sau în iad.

Cei care au susținut ideea papei Grigore cel Mare, au explicat imaginile și scrierile de pe pereții catacombelor, unde creștinii, în timpul persecuțiilor din primele trei secole au scris rugăciuni pentru cei morți. Intr-adevăr , există scrieri ale primilor creștini , cum ar fi Faptele lui Paul și Tecla, Matiriul Sf Perpetua și Felicitas( ambele scrise in secolul II ), care fac referire la practica creștinilor de a se ruga pentru cei morți. Astfel de rugăciuni nu ar fi fost oferite dacă, creștinii din acele timpuri nu ar fi crezut în purgatoriu, chiar dacă ei nu îl numeau așa.

Dacă purgatoriul a fost o invenție, de ce nu au fost proteste ?

Se poate demonstra prin dovezi istorice că această doctrină exista încă dinainte  de data la care se presupune că a fost inventată. Daca această doctrină a fost scoasă “ de sub pălăria” unui cleric, de ce istoria eclezială nu consemnează niciun protest împotriva acestei doctrine? Un studiu al istoriei doctrinelor indicaă faptul că, în primele secole, creștinii erau cu “ armele în mâini”  împotriva oricui  ar fi sugerat măcar o schimbare în ceea ce privește credința. Erau extrem de conservatori , testau adevărul unei doctrine punând întrebări de tipul: “A fost acesta un lucru în care au crezut și înaintașii noștri ? A fost un adevăr pe care ni l-au învățat apostolii ?” Deci, cu siguranță, existența purgatoriului ar fi fost considerată o mare provocare, dacă nu ar fi crezut încă de la început în el. Deci, unde au fost înregistrate protestele ? Ele nu au existat.

Cei care neagă existența purgatoriului, preferă să spună că Biblia vorbește doar despre Cer și iad. Greșit. Vorbește  pe deplin despre a 3-a stare, denumită în mod comun “Limbul Patriarhilor”( “limbus patrum” în latină), unde cei care au murit înainte de venirea Mântuitorului așteaptă ca cerul să se deschidă și pentru ei. După moartea și învierea Sa, Isus i-a vizitat pe cei care erau în limb și le-a dus vestea cea buna că cerul se va deschide de acum și pentru ei ( Petru 3.19)

Acești oameni nu sunt nici in cer, dar nici nu au experimentat chinurile iadului . Unii au zis că acest limb e purgatoriul. Ar putea să fie așa sau nu, oricum, chiar dacă limbul nu e purgatoriul , existența sa arată că această stare temporară, intermediară nu e contrară Bibliei. Să privim în felul următor: dacă limbul e tot una cu purgatoriul, asta înseamnă că el există. Dacă acest limb e un loc diferit , atunci Biblia măcar spune ca un asemenea loc există, dovedește că nu există doar cer și iad, ci există și acest loc de purificare și de sfințenie fără de care nu îl vom putea vedea pe Dumnezeu. Așadar, “ urmăriți pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul!” ( Evr 12.14)