Sfântul Iosif, Lucrătorul Model

 

                Pentru a încuraja devotamentul profund către Sfântul Iosif în rândul catolicilor, Papa Pius al XII-lea a instituit sărbătoarea Sfântului Iosif Muncitorul în 1955. Începând cu Cartea Genezei, demnitatea muncii umane a fost celebrată de mult timp ca o participare la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu. Prin muncă, omenirea îndeplinește ambele porunci găsite în Geneza de a îngriji pământul (Gen 2:15) și de a face productivă munca sa.Sfântul Iosif, tâmplarul și tatăl adoptiv al lui Isus, este un exemplu al sfințeniei muncii umane. De asemenea, se afirmă că Dumnezeu a creat lumea și i-a invitat pe oameni să finalizeze lucrarea creației. Prin munca sa, omul se îngrijește de natură și co-creează universul și îndeplinește voința lui Dumnezeu.

                    Și Isus a fost tâmplar. El a învățat meseria de la Sfântul Iosif și și-a petrecut primii ani de muncă lucrând cot la cot la tâmplăria lui Iosif, înainte de a-și începe slujirea ca predicator și vindecător. Însuși  Dumnezeu a sfințit lucrarea omului. În enciclica sa, Laborem Exercens, Papa Ioan Paul al II-lea a declarat: „Biserica consideră întotdeauna să atragă atenția asupra demnității și drepturilor celor care lucrează, să condamne situațiile în care această demnitate și acele drepturi sunt încălcate și să ajute la îndrumarea schimbării( sociale )  astfel încât să asigure progresul autentic al omului și al societății. ” Aceasta arată că Biserica stă întotdeauna de partea lucrătorilor și se îngrijește întotdeauna de demnitatea lor.

                    Sfântul Iosif este susținut ca model al unei astfel de lucrări. Pius al XII-lea a subliniat acest lucru când a spus: „Duhul curge spre tine și către toți oamenii din inima omului-Dumnezeu, Mântuitorul lumii, dar cu siguranță, niciun lucrător nu a fost pătruns mai complet și mai profund de acesta decât tatăl adoptiv al lui Isus, care a trăit cu El în cea mai apropiată intimitate și comunitate a vieții de familie și a muncii. ”

IOSIF Tâmplarul din NAZARET

 IOSIF Tâmplarul din NAZARET

Imediat după narațiunea copilăriei, evanghelistul Matei vorbește despre Botezul lui Isus și despre slujirea sa publică. Cititorului nu i se spune nimic despre copilăria sa sau despre viața de la Nazaret și, în consecință, nimic despre Iosif, care pur și simplu dispare din scenă pentru a nu mai fi menționat niciodată, cu excepția unei scurte referințe: „De unde a obținut acest om această înțelepciune și aceste lucrări puternice? ? Nu este acesta fiul tâmplarului? " (Mt 13: 54-55). Întrebarea pusă are un tip de paralelă în fiecare dintre celelalte Evanghelii (Mc 6: 3; Lc 4:22; Ioan      6:42), dar nimeni nu spune „fiul tâmplarului”. Numai Marcu 6: 3 folosește cuvântul „tâmplar”, dar aplicat lui Isus, fără menționarea lui Iosif. Era responsabilitatea firească a unui tată să-și învețe fiul propria meserie.Pe lângă titlul „Fiul lui David”, Isus primește și titlul de „fiul tâmplarului”, adăugând o dimensiune umană concretă, care face parte din misterul Întrupării. Fiul tâmplarului care a crescut lucrând alături de tatăl său ar fi în mod necesar cunoscut și de oamenii din orașul său natal ca „tâmplarul”. Cuvântul grecesc folosit pentru profesia lui Iosif nu apare nicăieri altundeva  în Noul Testament în afară de aceste două cazuri ale lui Matei și Marcu. Cuvântul are un sens mai larg decât pur și simplu „tâmplar” și poate fi aplicat unui constructor sau unui lucrător al oricărui material dur, cum ar fi piatra sau metalul, deschizând astfel o gamă largă de posibilități pentru tipul de muncă pe care a făcut-o Iosif.

Pasajul care conține această referință (Mt 13: 53-58) este singurul in care Evanghelia îl numește pe Isus drept „fiul” lui Iosif iar oamenii din Nazaret, din „propria sa țară”, se referă la el în acest fel. Ei sunt primii care se ofensează de învățătura sa, pentru că sunt prea conștienți de educația sa umană obișnuită. Aceasta ar oferi o explicație pentru absența lui Iosif din viața publica a lui Isus, care va începe cu o voce din Cer care declară „Acesta este Fiul meu iubit” (Mt 3:17). Ar putea provoca confuzie în mintea oamenilor ca tatăl uman al lui Isus să fie prezent în timp ce era revelat ca Fiul unic al lui Dumnezeu. 

Prezența unui tată uman era necesară pentru descendența Davidică, pentru protecție, afecțiune și instruire. Anii vieții lui Isus cu Iosif și Maria la Nazaret nu sunt consemnați în istorie. Este rezonabil să concluzionăm că, în natura sa umană, Isus a primit învățatura bună de la părinți, așa cum ar trebui fiecare copil, și că ceea ce a învățat a fost evidențiat în maniera umană în care și-a exprimat învățătura și în imaginile concrete pe care le-a folosit în parabole. Poate chiar obișnuitul acestor ani, în care nu se remarcă nimic special, face parte din informațiile principale pe care trebuie să le cunoaștem despre originile umane ale lui Isus: el a devenit ca orice altă ființă umană. Din absența lui Iosif, mai ales in momentele in care Maria este menționată în Evanghelie, se poate concluziona că el murise inainte de începutul slujirii publice a lui Isus. Nu sunt disponibile alte date. Tâmplarul din Nazaret,cu multă discreție și umilința îndeplinește tot ceea ce Dumnezeu îi cere și apoi la fel de liniștit dispare.

Thanks  to the Oblates of St.  Joseph

SOȚUL MARIEI

             Sf Iosif, a fost soțul Sf Fecioare Maria, dar un soț feciorelnic și cast. A fost un bărbat virtuos, pentru că trebuia sa fie demn de soția sa, Fecioara preacurată și plină de har. Mama lui Isus nu putea trăi  alături de un bărbat oarecare, alături de ea trebuia să stea doar un bărbat drept, fidel și cast. Putem spune că, precum viața Mariei a fost cu totul închinată  Domnului, la fel și viața Sf Iosif, deși intr-o măsură diferită.

Cei doi soți aleși de Dumnezeu și-au dat acordul de a-și păstra fecioria, drept garanție a loialității și a dragostei curate și pure. Să ni-l imaginăm pe Sf Iosif mereu însuflețit de o credință puternică și de caritate, el știa să își stăpânească cu putere simțurile pentru a-și păstra intactă puritatea.

Sf Iosif era omul lui Dumnezeu, aspira doar la mărețiile și frumusețile ce depășesc sentimentele și plăcerile omenești. Nu își dorea plăcerile conjugale, ci și-a păstrat fecioria din iubire față de Domnul. El privea femeia sub un nou aspect, necunoscut până atunci: o privea ca pe o fecioară oferită lui Dumnezeu.

Sf Iosif are pentru ea un profund respect: e femeia sa, dar e ca și cum nu ar fi. Îl preamărește pe Dumnezeu pentru misterul săvârșit în Ea. Astfel, Sf Iosif se remarcă prin virtutea sa, care aparține supraumanului. E adevăratul  soț al Mariei: această demnitate pe care a primit-o merita laude infinite. A fi soțul Mariei, e cauza dar și sursa harurilor și privilegiilor care l-au făcut atât de mare pe Iosif. El și-a iubit soția cu o iubire pură, supranaturală; a iubit-o ca soție , ca soră, ca pe făptura predilectă a lui Dumnezeu și ca Mamă a Mântuitorului.

Inima sf Iosif era pătrunsă de iubire supranaturală, de aceea a iubit-o cu adevărat și intens pe Maria. Iubirea supranaturală îl dezleagă pe om din lanțurile senzualității și îl face să guste adevărata iubire. Iubirea supranaturală îl unește pe Dumnezeu în modul cel mai  intim cu omul, îi dă creștinului forța să-și înalțe viața spre un sfârșit nobil și sublim. Iată de ce Sf Iosif a fost soțul preacurat și cast al Fecioarei Maria.

Sf Iosif ne învață să ne ridicăm deasupra celor materiale și a simțurilor, ne învață să iubim cu o dragoste pură, supranaturală. Trebuie sa vedem nu doar trupul persoanelor, ci  mai ales inima. Trupul, care e opera lui Dumnezeu, e demn de respect și de iubire, pentru că e templul lui Dumnezeu, destinat să se ridice din nou. Sufletul, trebuie foarte apreciat pentru că spiritual, e nemuritor, destinat invizibilului și eternului. Trebuie să iubim cu o dragoste supranaturală pentru că e adevărata iubire care ne unește cu Dumnezeu.